Manele de Odinioara?
Fie ca vrem s-o acceptam, fie ca nu, exponatele din acest muzeu sunt reale file de istorie ale culturii “de jos”.
Este clar ca titulatura de “manele” nu e lipsita de cusur, la fel cum nu ar fi fost bine nici daca le numeam “de mahala” sau “turcesti” sau mai stiu eu cum.
Pana la urma, ce sunt ele?
- Sunt acele melodii inregistrate cu zgomot de fond pe casete RAKS sau pe banda de magnetofon ORWO.
- Sunt piesele orchestrate mai “din topor”, fara prea multa masterizare si slefuire de studio.
- Sunt melodii cu versuri de calitate mediocra, dar pe care lumea le iubeste asa cum sunt.
- Mai sunt numite si “tiganesti”, “turcesti” sau “de mahala”.
- Sunt melodii pe care generatiile recente nu prea le cunosc, iar cei care le auzeau prin `90 isi aduc aminte cu placere de ele.
- Noi le-am numit manele, desi titulatura nu se impusese cu tarie la vremea respectiva.
Intr-o editie speciala a Jurnalului National, Miron Manega scria:
Pe la inceputul anilor `90, pietele bucurestene erau “cutremurate” de muzica primitiva a unei vedete de taraba: Naste din Berceni.
Nici “Of, viata mea!“, nici “As da zile de la mine” n-au egalat vreodata succesul fara precedent pe care, imediat dupa Revolutie, l-au avut melodiile “S-a marit armata” si “Hai liberare!” ale “celebrei” formatii Albatros. Aceasta in conditiile in care nu existau nici notiunea de promovare, nici canalele prin care sa se faca. De altfel, singurele televiziuni existente la ora aceea erau TVR, cu cele doua canale, si firava televiziune SOTI, care avea sa-si dea duhul in curand. Marketingul (adica publicitatea si vanzarea) “produselor” muzicale se facea direct in piata, printre tarabele cu zarzavaturi si muraturi.
Sursa articolului: Jurnalul National
Unii le vor considera poluare fonica, altii le vor considera nestemate ale paturii de jos a culturii urbane. Noi va invitam sa va bucurati de ele!
Si, bineinteles, va asteptam cu sugestii sau comentarii.
15 comments February 9th, 2008
